Trupul neînsuflețit al lui Dan Popper va fi depus miercuri la capela de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, din București, iar joi, la ora 12.00, va fi incinerat.
Născut la București, în 29 noiembrie 1938, Dan Popper și-a început cariera de sportiv ca baschetbalist la secția de juniori „Tânărul Dinamovist” din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. A fost component al lotului național de juniori pentru ca mai apoi să fie selecționat în echipa de seniori a României.
În 1961 a absolvit Institutul de Cultură, Fizică și Sport din București, după care a fost antrenor la secția de atletism a Clubului Sportiv Școlar „Viitorul” București. El a ocupat și funcția de secretar al clubului. Între anii 1965 și 1967 a fost cercetător în cadrul Centrului de Cercetări Științifice, apoi metodist la Universitatea de Cultură, Fizică și Sport, Secția Metodică „Sport de înaltă peformanță”, între anii 1967 și 1972.
Între 1972 și 1976 a fost instructor de specialitate la Centrul Național de Educație Fizică și Sport (CNEFS) – Direcția Tehnică, între 1976 și 1983 a ocupat funcția de secretar general adjunct al Federației Române de Canotaj și Yachting (FRCY). Din 1983, timp de trei ani, a revenit la CNEFS ca instructor de specialitate la Secția Tehnică, după care din 1986 s-a aflat în fruntea FRC.
Din 1996 și până la retragerea sa din activitate, în 2004, a fost secretarul general al Comitetului Olimpic Român.
A făcut parte din colectivul tehnic al echipei României la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice: la Munchen, în 1972, ca instructor CNEFS, la Barcelona, în 1992, ca secretar general al FR Canotaj, iar la Atlanta, în 1996, la Sydney, în 2000, și la Atena, în 2004, a participat în calitate de secretar general al COR.